NU VA MAI LASA-TI IMPROSCATI CU URA IMPOTRIVA ACESTEI TARI MINUNATE,
A FI ROMAN E UN PRIVILEGIU.
AS DORI SA VA ABONATI LA http://mandriadeafiroman.blogspot.com/
VOM FACE TUTUROR O INJECTIE CU PATRIOTISM.
VA ROG SA NE ADUNAM TOTI CEI CARE CRED IN ROMANIA.
O viata avem Români si o cinste!Desteptati-va ca am dormit destul!(Filmul Mihai Viteazul 1971,regia:Sergiu Nicolaescu)
joi, 31 martie 2011
marți, 9 noiembrie 2010
Adrian Paunescu - Telefon peste moarte
În lumea numelor straine,
Ma simt, si eu, un strainez,
Iau telefonul lînga mine
si n-am ce numar sa formez.
Traiesc, fara speranta, drama
Ca neamul meu, acum, e frînt,
Mi-e dor de tata si de mama,
Dar nu au numar, la mormînt.
De convorbiri cu ei sunt gata
si în necunoscut ma zbat,
îi sun pe mama si pe tata,
Dar crucea suna ocupat.
Au numere secrete parca
si aparatul n-are ton,
Deodata aflu si tresar ca
Nici moartea n-are telefon.
Mi-e dor de voi, parinti din moarte,
Cu lacrimi bine va cuvînt,
Si uit ca ati plecat departe
Si n-aveti roaming, sub pamînt.
Formez un numar, oarecare,
Întreb precipitat de voi,
Dar stiu ca mort e cel ce moare
si nu mai vine înapoi.
Si, vai, de-atîta timp încoace,
Va chem si-n visuri, sa v-ascult,
Dar iarba pe morminte tace,
Cu numar desfiintat demult.
Si, daca o sa tinem minte,
Probabil, cînd o fi sa mor,
Am sa va caut în morminte,
Pe-un numar de interior.
Ma simt, si eu, un strainez,
Iau telefonul lînga mine
si n-am ce numar sa formez.
Traiesc, fara speranta, drama
Ca neamul meu, acum, e frînt,
Mi-e dor de tata si de mama,
Dar nu au numar, la mormînt.
De convorbiri cu ei sunt gata
si în necunoscut ma zbat,
îi sun pe mama si pe tata,
Dar crucea suna ocupat.
Au numere secrete parca
si aparatul n-are ton,
Deodata aflu si tresar ca
Nici moartea n-are telefon.
Mi-e dor de voi, parinti din moarte,
Cu lacrimi bine va cuvînt,
Si uit ca ati plecat departe
Si n-aveti roaming, sub pamînt.
Formez un numar, oarecare,
Întreb precipitat de voi,
Dar stiu ca mort e cel ce moare
si nu mai vine înapoi.
Si, vai, de-atîta timp încoace,
Va chem si-n visuri, sa v-ascult,
Dar iarba pe morminte tace,
Cu numar desfiintat demult.
Si, daca o sa tinem minte,
Probabil, cînd o fi sa mor,
Am sa va caut în morminte,
Pe-un numar de interior.
vineri, 5 noiembrie 2010
joi, 4 noiembrie 2010
MAESTRUL ADRIAN PAUNESCU A PLECAT LA CERURI - POEZIE DE PE PATUL DE SPITAL =ULTIMA POEZIE
UN OMAGIU MARELUI POET
ASTEPTAM COMENTARII PENTRU MARELE POET
ASTEPTAM COMENTARII PENTRU MARELE POET
"De-aicea, de pe patul de spital / Pe care ma gasesc de vreme lunga,
Consider ca e-un gest profund moral / Cuvantul meu la voi sa mai ajunga.
Ma monitorizeaza paznici minimi / Din maxima profesorului grija,
In jurul obositei mele inimi / Sa nu ma mai ajunga nicio schija.
Aud o ambulanta revenind / Cu cine stie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind / Cu care se trateaza cicatricea.
Purtati-va de grija, fratii mei / Paziti-va si inima, si gandul,
De nu doriti sa vina anii grei / Spitalul de Urgenta implorandu-l.
Eu va salut de-a dreptul cordial / De-a dreptul cardiac, precum se stie,
Recunoscand ca patul de spital / Nu-i o alarma, ci o garantie.
Va vad pe toti mai buni si mai umani / Eu insumi sunt mai omenos in toate,
Da-mi, Doamne, viata, inca niste ani / Si tarii mele minima dreptate!".
Consider ca e-un gest profund moral / Cuvantul meu la voi sa mai ajunga.
Ma monitorizeaza paznici minimi / Din maxima profesorului grija,
In jurul obositei mele inimi / Sa nu ma mai ajunga nicio schija.
Aud o ambulanta revenind / Cu cine stie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind / Cu care se trateaza cicatricea.
Purtati-va de grija, fratii mei / Paziti-va si inima, si gandul,
De nu doriti sa vina anii grei / Spitalul de Urgenta implorandu-l.
Eu va salut de-a dreptul cordial / De-a dreptul cardiac, precum se stie,
Recunoscand ca patul de spital / Nu-i o alarma, ci o garantie.
Va vad pe toti mai buni si mai umani / Eu insumi sunt mai omenos in toate,
Da-mi, Doamne, viata, inca niste ani / Si tarii mele minima dreptate!".
MAESTRUL ADRIAN PAUNESCU A MURIT
"Astazi, 05.11.2010, la orele 07.15, inima maestrului Adrian Paunescu a incetat sa mai bata. Dupa nenumarate tentative de resuscitare a trebuit sa ne declaram invinsi .. si maestrul a plecat dintre noi." - a declarat medicul Serban Bradisteanu, seful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului Floreasca
Paunescu a fost internat saptamana trecuta de urgenta la Spitalul Floreasca, pentru ca acesta nu mai putea respira. Timp de o saptamana, medicii i-au sustinut inima, plamanii si rinichii cu tratamente medicamentoase, insa corpul poetului a cedat astazi.
Primele zvonuri despre starea de sanatate a poetului au parut in luna iunie, cand se vorbea despre un diagnostic sumbru - ciroza hepatica sau cancer.
Paunescu a infirmat insa aceste informatii "nu e cancer, nu e ciroza, s-au scris aiureli, ca nu e adevarat", dar cu toate acestea a recunoscut ca are probleme grave: "La un moment dat am avut un complex hepato-renalo-cardiac de suferinte".
“Mi-a fost rau, mi-a fost rau, la un moment dat, nu mai puteam sa merg bine”, declara in urma cu cateva luni Adrian Paunescu.
Scrisoare către urmaşii mei de Adrian Paunescu
Scrisoare către urmaşii mei
de Adrian Paunescu
21/06/2010
21/06/2010
Trec prin momente grele de viaţă. Otrava pamfletului meu se mută încet-încet la mine în pahar. Voi împlini, în curând, 67 de ani. Mă tem că am uitat să mă bucur de aniversarea zilei mele de naştere. Mă adresez vouă, Ioana, Andrei şi Ana-Maria, pentru că, sentimentul care m-a cuprins în ultimele săptămâni şi asupra căruia n-am insistat în discuţiile noastre, n-ar trebui să vă ia prin surprindere.
Din dragostea mistuitoare pe care v-o port, din convingerea că nu va trece mult, după plecare mea, şi oamenii vor înţelege pe de-a-ntregul cine am fost cu adevărat, vă avertizez că, de acum încolo, cu mine se poate întâmpla orice. Nu e vorba doar despre un tratament negativ special, care mi se aplică de multă vreme. E vorba despre nenorocirea incredibilă prin care trece această ţară, de soarta căreia eu nu mă pot despărţi. Ştiţi prea bine că zilele acestea mi-am luat curajul de a-mi face analizele medicale esenţiale. Concluzia nu e veselă. În orice caz, tratamentul pe care eu însumi simţeam că trebuie să mi-l aplic şi pe care, după aceste analize, mi-l confirmă şi medicii, mă obligă la retragere, discreţie, resemnare.
Desigur, sunt un om viu şi, cu excepţia momentelor de disperare pe care le traversez, la întretăierea dintre nenorocirea poporului din care fac parte şi suferinţa fiinţei care sunt, mi-e încă dragă viaţa şi, în principiu, am încă multe de făcut pentru cel mai drag copil pe care mi l-a dat Dumnezeu, adolescenta Ana-Maria Păunescu. Scrisoarea mea către voi nu e o cedare, ci o alarmă. Trăiesc în condiţii tot mai grele şi mai umilitoare, mi s-au luat şi mi se iau, în permanenţă, drepturi, nu ştiu din ce voi putea plăti, la toamnă, obligaţiile fireşti. Ani şi ani am tot sesizat pe proprietarii televiziunilor particulare din România, dar şi televiziunea publică, asupra situaţiei mele, ca om care ştie să facă televiziune şi este oprit de la acest exerciţiu.
Visul duşmanilor s-a împlinit: nu mai pot ieşi din casă, cum aş fi putut până ieri. Să fie liniştiţi, eu devin un caz clasat pentru domniile lor. Dacă lui Dan Voiculescu şi lui Sorin Vântu ar trebui să le mulţumesc pentru momentele excepţionale pe care mi le-au oferit, surprinzătoare mi s-a părut atitudinea lui Radu Moraru, om talentat şi doritor de atitudini mai puţin previzibile, care, de câteva luni, a uitat şi ce promisese, şi să răspundă la telefon. Acum, la această răspântie, n-am mai mult de spus contemporanilor mei decât că ar fi păcat să ne despărţim supăraţi.
Dragii mei copii, problema cea mai mare este prăbuşirea ţării. O emisiune de televiziune vine şi trece. La urma urmei, nu e nicio obligaţie, pentru nimeni, să ofere spaţiu de emisie nimănui. Cum aş putea eu să uit sprijinul pe care mi l-a acordat Sorin Ovidiu Vântu, pentru ca să poată apărea Cartea Cărţilor de Poezie?
Îmi vin în minte, acum, momente de graţie ale vieţii mele. Aşa cum nu pot uita cumplita batjocură la care am fost supus, în cele două regimuri politice pe care le-am traversat, în anii '50-'60, pentru că eram fiul unui anti-comunist, puşcăriaş politic în anii '85-'90, pentru că aş fi condus revista şi cenaclul nemulţumiţilor din partid, iar după 1989, pentru că aş fi fost prea comunist. Au fost nopţi şi zile în care mai aproape îmi era moartea decât viaţa. Totuşi, niciodată n-am fost atât de deprimat şi de însingurat ca în aceşti ultimi ani. Fac parte dintr-un partid politic care n-a simţit niciodată nevoia să se intereseze de situaţia mea reală şi să încerce să-mi fie folositor. N-am intrat în găşti, n-am primit recompense pentru apartenenţa la găşti.
Am crezut şi cred că numele meu trebuia să îmbogăţească partidul în care m-am înscris de bunăvoie. Acum, însă, nici pentru ambiţii de mărire nu mai e timp. Esenţial pentru mine e să trăiesc şi să-mi văd ţara ridicându-se. Căci nefericirea programată în care trăieşte poporul român mi se pare din ce în ce mai ofensatoare şi mai nejustificată.
În vremea lui Ceauşescu mi se făceau reproşuri grave că nu sunt corect şi disciplinat conform cu linia partidului. După moartea lui Ceauşescu am suportat ani şi ani reproşul că l-am lăudat, în anumite ocazii politice. După 20 de ani de la asasinarea lui, Ceauşescu îşi recâştigă un loc de merit în istoria naţională. Destui oameni îl regretă în gura mare. Asupra acestei chestiuni, eu nu mă pot pronunţa în termeni atât de categorici. Eu chiar cred că sistemul trebuia să cadă. Şi nici nu mă pot preface a nu înţelege rolul complex, de bine şi rău, al liderului. Dar acum? Ultimele săptămâni ne pun într-o condiţie umilitoare şi tragică. Poporul român e condamnat la moarte. Liderii portocalii nu mai aud şi nu mai văd nimic, după ce au sărit la beregata salariilor, a pensiilor şi a indemnizaţiilor, au trecut la o redimensionare a balamucului. I se cer poporului român bani, după ce i se iau banii. Oligofrenii îi ameninţă pe cei care nu dau, fireşte, benevol, bani pentru tăşcălăul Băsescu-Boc şi ceilalţi. O râvnă specială dovedesc nemernicii să dărâme instituţia drepturilor de autor. Înapoi în copac, tuturor gorilelor păroase din jungla noastră! Înapoi în preistorie!
Cam asta e situaţia despre care voiam să vă vorbesc: faliment. Cam asta e mişcarea preferată a timpurilor noastre: prăbuşire. În ceea ce mă priveşte, nu cred că mai rezist. De aceea, m-am adresat vouă cu această scrisoare, ca să ştiţi ce e cu mine şi să nu vă surprindă nici una din nenorocirile care s-ar putea abate asupra mea. Va trebui să dăm înfăţişare concretă relaţiei dintre noi şi viitoarei despărţiri dintre noi. Natura, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se autodistruge. Societatea, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se autodistruge.
Din dragostea mistuitoare pe care v-o port, din convingerea că nu va trece mult, după plecare mea, şi oamenii vor înţelege pe de-a-ntregul cine am fost cu adevărat, vă avertizez că, de acum încolo, cu mine se poate întâmpla orice. Nu e vorba doar despre un tratament negativ special, care mi se aplică de multă vreme. E vorba despre nenorocirea incredibilă prin care trece această ţară, de soarta căreia eu nu mă pot despărţi. Ştiţi prea bine că zilele acestea mi-am luat curajul de a-mi face analizele medicale esenţiale. Concluzia nu e veselă. În orice caz, tratamentul pe care eu însumi simţeam că trebuie să mi-l aplic şi pe care, după aceste analize, mi-l confirmă şi medicii, mă obligă la retragere, discreţie, resemnare.
Desigur, sunt un om viu şi, cu excepţia momentelor de disperare pe care le traversez, la întretăierea dintre nenorocirea poporului din care fac parte şi suferinţa fiinţei care sunt, mi-e încă dragă viaţa şi, în principiu, am încă multe de făcut pentru cel mai drag copil pe care mi l-a dat Dumnezeu, adolescenta Ana-Maria Păunescu. Scrisoarea mea către voi nu e o cedare, ci o alarmă. Trăiesc în condiţii tot mai grele şi mai umilitoare, mi s-au luat şi mi se iau, în permanenţă, drepturi, nu ştiu din ce voi putea plăti, la toamnă, obligaţiile fireşti. Ani şi ani am tot sesizat pe proprietarii televiziunilor particulare din România, dar şi televiziunea publică, asupra situaţiei mele, ca om care ştie să facă televiziune şi este oprit de la acest exerciţiu.
Visul duşmanilor s-a împlinit: nu mai pot ieşi din casă, cum aş fi putut până ieri. Să fie liniştiţi, eu devin un caz clasat pentru domniile lor. Dacă lui Dan Voiculescu şi lui Sorin Vântu ar trebui să le mulţumesc pentru momentele excepţionale pe care mi le-au oferit, surprinzătoare mi s-a părut atitudinea lui Radu Moraru, om talentat şi doritor de atitudini mai puţin previzibile, care, de câteva luni, a uitat şi ce promisese, şi să răspundă la telefon. Acum, la această răspântie, n-am mai mult de spus contemporanilor mei decât că ar fi păcat să ne despărţim supăraţi.
Dragii mei copii, problema cea mai mare este prăbuşirea ţării. O emisiune de televiziune vine şi trece. La urma urmei, nu e nicio obligaţie, pentru nimeni, să ofere spaţiu de emisie nimănui. Cum aş putea eu să uit sprijinul pe care mi l-a acordat Sorin Ovidiu Vântu, pentru ca să poată apărea Cartea Cărţilor de Poezie?
Îmi vin în minte, acum, momente de graţie ale vieţii mele. Aşa cum nu pot uita cumplita batjocură la care am fost supus, în cele două regimuri politice pe care le-am traversat, în anii '50-'60, pentru că eram fiul unui anti-comunist, puşcăriaş politic în anii '85-'90, pentru că aş fi condus revista şi cenaclul nemulţumiţilor din partid, iar după 1989, pentru că aş fi fost prea comunist. Au fost nopţi şi zile în care mai aproape îmi era moartea decât viaţa. Totuşi, niciodată n-am fost atât de deprimat şi de însingurat ca în aceşti ultimi ani. Fac parte dintr-un partid politic care n-a simţit niciodată nevoia să se intereseze de situaţia mea reală şi să încerce să-mi fie folositor. N-am intrat în găşti, n-am primit recompense pentru apartenenţa la găşti.
Am crezut şi cred că numele meu trebuia să îmbogăţească partidul în care m-am înscris de bunăvoie. Acum, însă, nici pentru ambiţii de mărire nu mai e timp. Esenţial pentru mine e să trăiesc şi să-mi văd ţara ridicându-se. Căci nefericirea programată în care trăieşte poporul român mi se pare din ce în ce mai ofensatoare şi mai nejustificată.
În vremea lui Ceauşescu mi se făceau reproşuri grave că nu sunt corect şi disciplinat conform cu linia partidului. După moartea lui Ceauşescu am suportat ani şi ani reproşul că l-am lăudat, în anumite ocazii politice. După 20 de ani de la asasinarea lui, Ceauşescu îşi recâştigă un loc de merit în istoria naţională. Destui oameni îl regretă în gura mare. Asupra acestei chestiuni, eu nu mă pot pronunţa în termeni atât de categorici. Eu chiar cred că sistemul trebuia să cadă. Şi nici nu mă pot preface a nu înţelege rolul complex, de bine şi rău, al liderului. Dar acum? Ultimele săptămâni ne pun într-o condiţie umilitoare şi tragică. Poporul român e condamnat la moarte. Liderii portocalii nu mai aud şi nu mai văd nimic, după ce au sărit la beregata salariilor, a pensiilor şi a indemnizaţiilor, au trecut la o redimensionare a balamucului. I se cer poporului român bani, după ce i se iau banii. Oligofrenii îi ameninţă pe cei care nu dau, fireşte, benevol, bani pentru tăşcălăul Băsescu-Boc şi ceilalţi. O râvnă specială dovedesc nemernicii să dărâme instituţia drepturilor de autor. Înapoi în copac, tuturor gorilelor păroase din jungla noastră! Înapoi în preistorie!
Cam asta e situaţia despre care voiam să vă vorbesc: faliment. Cam asta e mişcarea preferată a timpurilor noastre: prăbuşire. În ceea ce mă priveşte, nu cred că mai rezist. De aceea, m-am adresat vouă cu această scrisoare, ca să ştiţi ce e cu mine şi să nu vă surprindă nici una din nenorocirile care s-ar putea abate asupra mea. Va trebui să dăm înfăţişare concretă relaţiei dintre noi şi viitoarei despărţiri dintre noi. Natura, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se autodistruge. Societatea, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se autodistruge.
Maestrul Adrian Paunescu, tinut in viata doar de aparate
Miercuri dimineata, inima lui s-a oprit, insa medicii au reusit sa-l salveze, prin manevre de resuscitare.
Poetul a trecut cu bine noaptea, spun doctorii. Nu au existat probleme majore, iar starea lui este stationara. El respira cu ajutorul aparatelor, este intubat si nu este constient. Atat plamanii, cat si inima sunt ajutate sa functioneze.
Doctorii i-au montat doua catetere in piciorul drept, prin care sa dreneze sangele, sa-l imbogateasca cu oxigen si astfel sa-i fie sustinuta functia cardiaca.
Adrian Paunescu se afla la terapie intensiva-chirurgie cardiaca, cu insuficienta multipla de organe interne: ficat, rinichi si inima.
Starea de sanatate a poetului Adrian Paunescu este in continuare foarte grava, fiind tinut in viata doar de aparate, dupa cum au anuntat joi medicii de la Spitalul de Urgenta Floreasca.
"Nu este nimic nou. Aceeasi situatie ca ieri. Acelasi tratament. Asteptam evolutia, care poate fi buna sau rea", a declarat joi dimineata dr. Serban Bradisteanu, de la Clinica de Chirurgie cardiaca a Spitalului de Urgenta Floreasca, pentru Ziare.com.
Starea de sanatate a poetului este agravata de diabetul de care sufera de 10-12 ani, precum si de insuficienta cardiaca, renala, hepatica si respiratorie.
Miercuri, starea de sanatate a poetului s-a inrautatit, iar la un moment dat inima sa s-a oprit, dar, dupa multe eforturi, medicii au reusit sa-i reporneasca inima, fiind conectat insa si la aparate prin care este drenat sangele.
Adrian Paunescu, in spital - inima i-a repornit, dar este in stare grava
"Maestrul este in viata. A suferit o oprire cardiaca, dar a fost resuscitat. Este asistat de aparate. Cordul in momentul acesta functioneaza. Este asistat respirator si circulator. Prognosticul ramane rezervat", a declarat miercuri doctorul Serban Bradisteanu.
Poetul a fost internat la Spitalul de Urgenta Floreasca pe 26 octombrie, cand, dupa cum a anuntat Bogdan Oprita, purtatorul de cuvant al spitalului, urma sa fie suspus unor investigatii pentru unele afectiuni mai vechi.
POEZIA DE PE PATUL DE SPITAL
Fiul poetului, Andrei Paunescu, a acceptat ca poezia, care a fost data doctorului Serban Bradisteanu - seful Clinicii de chirurgie cardiovasculara a Spitalului de Urgenta Floreasca, unde Adrian Paunescu se afla internat, sa fie facuta publica.
"De-aicea, de pe patul de spital / Pe care ma gasesc de vreme lunga,
Consider ca e-un gest profund moral / Cuvantul meu la voi sa mai ajunga.
Ma monitorizeaza paznici minimi / Din maxima profesorului grija,
In jurul obositei mele inimi / Sa nu ma mai ajunga nicio schija.
Aud o ambulanta revenind / Cu cine stie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind / Cu care se trateaza cicatricea.
Purtati-va de grija, fratii mei / Paziti-va si inima, si gandul,
De nu doriti sa vina anii grei / Spitalul de Urgenta implorandu-l.
Eu va salut de-a dreptul cordial / De-a dreptul cardiac, precum se stie,
Recunoscand ca patul de spital / Nu-i o alarma, ci o garantie.
Va vad pe toti mai buni si mai umani / Eu insumi sunt mai omenos in toate,
Da-mi, Doamne, viata, inca niste ani / Si tarii mele minima dreptate!".
Poetul a trecut cu bine noaptea, spun doctorii. Nu au existat probleme majore, iar starea lui este stationara. El respira cu ajutorul aparatelor, este intubat si nu este constient. Atat plamanii, cat si inima sunt ajutate sa functioneze.
Doctorii i-au montat doua catetere in piciorul drept, prin care sa dreneze sangele, sa-l imbogateasca cu oxigen si astfel sa-i fie sustinuta functia cardiaca.
Adrian Paunescu se afla la terapie intensiva-chirurgie cardiaca, cu insuficienta multipla de organe interne: ficat, rinichi si inima.
Starea de sanatate a poetului Adrian Paunescu este in continuare foarte grava, fiind tinut in viata doar de aparate, dupa cum au anuntat joi medicii de la Spitalul de Urgenta Floreasca.
"Nu este nimic nou. Aceeasi situatie ca ieri. Acelasi tratament. Asteptam evolutia, care poate fi buna sau rea", a declarat joi dimineata dr. Serban Bradisteanu, de la Clinica de Chirurgie cardiaca a Spitalului de Urgenta Floreasca, pentru Ziare.com.
Starea de sanatate a poetului este agravata de diabetul de care sufera de 10-12 ani, precum si de insuficienta cardiaca, renala, hepatica si respiratorie.
Miercuri, starea de sanatate a poetului s-a inrautatit, iar la un moment dat inima sa s-a oprit, dar, dupa multe eforturi, medicii au reusit sa-i reporneasca inima, fiind conectat insa si la aparate prin care este drenat sangele.
Adrian Paunescu, in spital - inima i-a repornit, dar este in stare grava
"Maestrul este in viata. A suferit o oprire cardiaca, dar a fost resuscitat. Este asistat de aparate. Cordul in momentul acesta functioneaza. Este asistat respirator si circulator. Prognosticul ramane rezervat", a declarat miercuri doctorul Serban Bradisteanu.
Poetul a fost internat la Spitalul de Urgenta Floreasca pe 26 octombrie, cand, dupa cum a anuntat Bogdan Oprita, purtatorul de cuvant al spitalului, urma sa fie suspus unor investigatii pentru unele afectiuni mai vechi.
POEZIA DE PE PATUL DE SPITAL
Fiul poetului, Andrei Paunescu, a acceptat ca poezia, care a fost data doctorului Serban Bradisteanu - seful Clinicii de chirurgie cardiovasculara a Spitalului de Urgenta Floreasca, unde Adrian Paunescu se afla internat, sa fie facuta publica.
"De-aicea, de pe patul de spital / Pe care ma gasesc de vreme lunga,
Consider ca e-un gest profund moral / Cuvantul meu la voi sa mai ajunga.
Ma monitorizeaza paznici minimi / Din maxima profesorului grija,
In jurul obositei mele inimi / Sa nu ma mai ajunga nicio schija.
Aud o ambulanta revenind / Cu cine stie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind / Cu care se trateaza cicatricea.
Purtati-va de grija, fratii mei / Paziti-va si inima, si gandul,
De nu doriti sa vina anii grei / Spitalul de Urgenta implorandu-l.
Eu va salut de-a dreptul cordial / De-a dreptul cardiac, precum se stie,
Recunoscand ca patul de spital / Nu-i o alarma, ci o garantie.
Va vad pe toti mai buni si mai umani / Eu insumi sunt mai omenos in toate,
Da-mi, Doamne, viata, inca niste ani / Si tarii mele minima dreptate!".
Abonați-vă la:
Postări (Atom)